Love sick
Iata ceva foaaaarte interesant. Se pare ca dragostea ar fi o boala, conform unor studii recente, pe care doctorul Frank Tallis le reda in cartea sa "Love sick".
Citat de pe un forum strain de literatura:
Love is a Mental Illness?
"Love is an Mental Illness. So goes the Dr. Frank Tallis Thesis in his book "Love Sick". This mental Illness has been recognised and recorded in papyrus by early Egyptians thousands of years ago. The symptoms of "Love Sickness" has been well documented by Muslim Physicians and writers of the early Islamic Empires, culminating in the writing of the all-time classic Love Story of "Layla and Majnun" - the Archeytype of all love stories. Love at First Sight, The Exhileration of meeting, The Infinite Possibilites of joy, The Love Triangle, Unrequited Love, The Separation, Yearning for the Beloved and The Madness and finally Death of the Lovers in the absence of each other.
Love starts off with joyfulness but it's a joy that has the inenvitable sadness attached to it. The High's and Lows of Love Sickness is same as that of a manic depressive - a mental illness that is now fully recongnised and has some effective remedy for it. Although love sickness is no longer recognised as an illness - so goes Tallis arguments, it has symptoms that can be readily diagnosed as a mental illness. Love Sickness can kill - from Sappho jumping off a cliff for unrequited love to lovers committing suicide. Love make us irrational. It unsettles us. Turns our world's upside down. Therefore this Illness needs a ready diagnoses and needs to be treated."
Oh well... Mie mi-a spus cineva, o cunostinta oarecare care a patit-o, ca lucrurile decurg frumos la inceput, cand simti si aerul din jurul tau(devine brusc tot mai consistent), mergi pe strada si totul e pufos, ai parte de sinestezii, simti ca totul e asa cum trebuie sa fie si ti se pare ca toul e perfect la modul in care nu mai fusese niciodata pana acum atat de perfect.
Am mai aflat tot de la cineva ca apoi lucrurile decurg din ce in ce mai rau, in faza finala, incepi sa te evapori incet, si nimic nu mai are forma, gust, miros, totul ti se pare derizoriu, consideri ca te poti dispensa de oricine si nu mai dai doi lei la modul serios pe nimeni, nu faci decat sa iti bati joc de oricine iti pica in plasa, fie ca e vorba de amicii tai, de familia ta, de oamenii noi pe care ii cunosti.
Am dedus ca de fapt te doare in pix de toti, ti-e lehamite, incepi sa suferi cu inima(fizic vorbind, ai caderi de tensiune sau palpitatii), mergi pe strada si nu vezi pe nimeni, vezi doar niste carcase care se plimba de colo colo. Nimic nu mai poate fi perfect, frumos, bun, nimic nu merita osteneala, oamenii ti se par toti urati, meschini, insensibili si devii putin mai mizantrop decat erai inainte, daca erai.
In urmatoarea faza se presupune ca preferi sa imparti casa cu o pisica, sau cu niste paianjeni, decat sa o imparti cu oameni, ti se pare ca ei sunt indirect vinovati pentru boala ta, ca si cum nu ti-ar fi spus la timp ca trebuie sa faci tratament si au lasat-o sa se cronicizeze si nimic nu te mai scapa.
Sau ai cealalta solutie: sa participi la consensul tuturor, evitand sa le strici distractia cotidiana si prefacandu-te ca totul e ca la inceput, ca esti sanatos tun si ca nu au de ce sa se mai uite la tine cu expresia aia cu care se uita la un animal ranit pe care totusi le este prea mila sa il eutanasieze desi stiu ca se chinuie crancen si inutil.
Mi-a mai zis individa asta ca tot procesul te face invulnerabil la alte atacuri ale maladiei prin alti agenti, si ei, prostii, nenorocitii, bibicii se asteapta sa iti gasesti pe altcineva cat mai repede(adica alt agent patogen), dar e bine sa ii lasi sa creada, ca te mai distrezi si tu.
Adica da, e cu happy end. :D
Apoi mie asa mi s-a povestit ca este, acuma nu stiu, o fi, n-o fi, n-am de unde sa stiu, zic si eu ce-am auzit de la altii.
