Pe mine una m-a surprins. M-au poditit lacrimile cand l-am vazut pe presedintele tarii recitand patetic o poezie menita sa stoarca si cea mai mica farama de sensibilitate din inimile romanilor.In stagiu pe bricul Mircea
de Traian Basescu
Deasupra-ti cerul se inalta
Si de pe el privesc in jos
Sute de stele
Ce-l admira pe bravul om prietnos
Dar cine esti tu, om puternic
Cu chipul ars de soare si furtuna
Ce indraznesti sa iti pui cununa
Din spuma valului fierbinte
Si din a marii neputinta
Oh, nu! Nu esti nici zeu,
Nici vrajitor.
Esti marinar, un tanar marinar
Atata tot
Iar bratul tau ce marea o subjuga
Stie sa mangaie noptile cu luna
la prova
Intr-un colt de pe teuga
Si chitara`i fermecata struna
Iti plangi in departari singuratatea
Sau te gandesti la cei ce acasa te asteapta
Iti vezi maicuta ce suspina pe ascuns
Iar dupa luni de mers pe intinderea albastra
Intors din nou la tarmul tau iubit
Alergat, grabit spre casa
Sa vezi iar chipul mamei fericit
Casa era pustie si cernita
Si ai plecat in cer
Spre cimitir
Ca sa asterni in tarna
Inca proaspat ravasita
Un trandafir, trei lacrimi si un sarut
La capul mamei ce murise trista
Cu gandul la copilul ce-a crescut
Am incercat un comentariu serios . foarte serios. o sa`l prezint la scoala cand o fi sa fie.
In prima secventa a poeziei avem de-a face cu alternanta planurilor terestru si cosmic.
Folosirea personificarii "stelele privesc" marcheaza coexistenta armonioasa a celor doua planuri.
Omul privit de stele nu este un individ comun, banal. Figurile de stil folosite construiesc
un portret viu al acestuia. Aflam deci ca este un om puternic, curajos si totusi ars de soare.
Neputinta marii si fierbinteala valului sunt construite in antiteza cu spiritul neinfricat al omului.
In cea de-a doua secventa a poeziei aflam identitatea sa tainuita. Poetul ne spulbera sperantele prematur formate.
Omul nu poseda nicio insusire supranaturala, nefiind nici zeu, nici vrajitor ci un simplu tanar marinar care are in posesie o chitara "fermecata struna" despre care mai tarziu nu aflam alte lucruri.
Secventa a treia a poeziei debuteaza cu starea de singuratate si melancolie profunda a omului marii.
Gandurile lui sunt indreptate catre locurile natale, locuri unde probabil a cunoscut fericirea nemarginita, fericire pe care nici macar imensitatea marii si intreaga sa neputinta nu au fost capabile s-o egaleze.
Ultima parte a poeziei este o sublima elegie dedicata mamei. Gasim aici marinarul care mai devreme subjuga marea, varsand lacrimi fierbinti asemenea valului fierbinte de-l gasim`n strofa a doua. Omul aflat in plinul apogeu al suferintei presara lacrimi si trandafiri pe mormantul mamei sale care mai devreme suspina pe ascuns de dor. (era pe invisible)
Tzarana proaspat ravasita reprezinta simbolul unei morti premature a unui om sfasiat de suferinta pierderii fiului sau urmele unei recente vandalizari a lacasului sfant.
